„Prezent la școală! Prezent pe stadion!” este o campanie împotriva absenteismului în școli inițiată de clubul FC Timișoara și Inspectoratul Școlar Județean Timiș, demarată miercuri printr-un meci amical între echipa antrenată Valentin Velcea și formația Colegiul Tehnic „Regele Ferdinand”.
Ostafie, Mera, Scutaru, Poparadu, Tameș, Goga, Alex Popovici, Axente, Chiș, Dobricean și Adrian Popa au fost jucătorii de la FC Timișoara care s-au duelat cu elevii liceului „Regele Ferdinand” în prima etapă a acestei campanii. Fotbaliștii au învins cu scorul 4-1, prin golurile marcate de Axente, Poparadu și Goga (două), transmite corespondentul MEDIAFAX.
Elevii cu cele mai puține absențe de la Colegiul Tehnic „Regele Ferdinand” din Timișoara au primit materiale cu însemnele clubului, în timp ce cel mai silitor elev, Georgeta Trașcă, a primit un laptop.
„E un mod al nostru de a respecta școala. Este un început și sper ca și alții să urmeze acest exemplu, să fie cât mai multe acțiuni de acest gen. Ne-am consultat cu Inspectoratul Școlar, nu am ales noi școala, dar sperăm să anjungem la toate”, a spus Gheorghe Chivorchian, președintele Consiliului Director de la FC Timișoara.
Jucătorii alb-violeți au fost încântați de revenirea în curtea școlii. „A fost plăcut, a fost frumos, ne-am amintit de perioada când băteam și noi mingea în curtea școlii, după ore. Eu nu prea aveam absențe, cred că aș fi primit și eu premiu dacă eram elev azi”, a spus Mircea Axente.
„Sper ca aceste acțiuni să aibă un impact pozitiv. Eu încercam să le împac pe amândouă, și școala și sportul. Cel mai mult mi-a plăcut matematica”, a adăgat Dorin Goga, golgheterul echipei în acest sezon de Liga II, cu șase reușite.
Campania „Prezent la școală! Prezent pe stadion!” continuă, iar miercuri fotbaliștii de la FC Timișoara vor vizita Liceul Agricol „Iulian Dracea”.
Mediafax
„Copii, mergeți la școală, că și școala e bună la ceva!” – Gheorghe Hagi, într-o vizită la o școală generală.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER